Ortodontie / Aparate dentare- ClinicImplant DR. GRIGORIU® Bacau
Ortodontia este specialitatea stomatologica care se ocupa cu indreptarea pozitiei dintilor, reglarea ocluziei (muscaturii) si a rapoartelor dintre cele doua maxilare. Tratamentul ortodontic poate fi unul cosmetic, pentru imbunatatirea aspectul persoanei (zambetului), dar de multe ori isi propune sa imbunatateasca functia orala. Beneficiile tratamentului ortodontic includ o gura mai sanatoasa, un aspect mai placut si dintii care sunt mai susceptibili sa dureze o viata.
Cum stiu ca am nevoie de un tratament ortodontic? Numai dupa un control stomatologic poti afla daca ai sau nu nevoie de un tratament ortodontic. Pe baza evaluarii, care include un istoric complet al sanatatii medicale si dentare, un examen clinic si un set de radiografii dentare, medicul ortodont iti poate recomanda un anumit tip de aparat dentar.
Daca ai oricare dintre urmatoarele anomalii dentare, este posibil sa fi un candidat pentru tratamentul ortodontic:
- Ocluzia inversa (underbite). Dintii frontali inferiori sunt iesiti mult in fata sau cei superiori sunt retrasi mult in spate.
- Supraocluzie verticala (overbite). Dintii frontali superiori ies cu mult in fata celor inferiori.
- Ocluzie incrucisata. La o muscatura normala, dintii superiori nu se potrivesc in fata peste cei inferiori.
- Ocluzie deschisa. Formarea unui spatiu intre suprafetele ocluzale ale dintilor frontali si/sau laterali.
- Inghesuire dentara. Exista prea multi dinti pe arcada dentara.
- Dinti distantiati. Spatii interdentare, rezultat al lipsei dintilor sau al dintilor care nu umplu toata arcada.
- Malocluzie pe linia mediana – când centrul dintilor frontali superiori nu se aliniaza cu centrul dintilor frontali inferiori.
Aparatele ortodontice fixe
Aceste tipuri sunt folosite atunci cand precizia este cuvantul de ordine. Cand sunt utilizate astfel de aparate, pacientul poate manca in mod normal, dar trebuie sa evite unele alimente si bauturi, cum ar fi bauturile carbogazoase, bomboanele tari, gumele de mestecat si alimentele lipicioase.
La randul lor, aparatele ortodontice fixe sunt de doua feluri, in functie de locul aplicarii lor: aparate fixe vestibulare (aplicate pe exteriorul dintilor ) sau aparate fixe linguale (pe interiorul dintilor).
- Aparate dentare (Braces). Acestea sunt formate din bracketuri metalice, ceramice sau de safir, sarme si benzi. Benzile sunt fixate ferm in jurul dintilor si servesc drept ancore pentru aparat, in timp ce bracketurile sunt de obicei conectate la partea din fata sau din spate a dintilor. Sarmele in forma de arc trec prin bracketuri si sunt fixate pe benzi. Pe masura ce sarma arcului este stransa, se aplica tensiune pe dinti, iar in timp, acest lucru muta dintii in pozitia corecta. Pacientul poate alege daca doreste sa foloseasca aparate dentare colorate sau incolore.
- Mentinatoarele de spatiu. Daca un dinte de lapte este pierdut prematur, un intretinator de spatiu este folosit pentru a mentine spatiul deschis pâna la eruptia dintelui permanent.
- Disjunctorul maxilar. Disjunctorul maxilar este un tratament ortodontic utilizat in situatiile in care exista maxilare mici si inguste.
Aparatele ortodontice mobile
Aceste tipuri de aparate ortodentice pot fi utilizate pentru tratarea problemelor minore, cum ar fi prevenirea suptului degetului la copii sau corectarea dintilor usor incovoiati. Se pot folosi la orice varsta, dar sunt preferate pentru copii. Sunt formate dintr-o placuta din plastic ce se ataseaza de dinti cu ajutorul unor crosete. De multe ori dispozitivele mobile se folosesc in paralel cu alte aparate ortodontice, cum ar fi cele fixe.
- Gutierele. Acestea sunt ca niste manusi transparente pentru dinti, sunt fizionomice si pot trata o serie de probleme precum migratii minore ale dintilor, dinti cu spatii mici intre ei, ocluzii (muscaturi) incorect aliniate. Gutiera dentara se aplica si se indeparteaza cu usurinta din cavitatea orala chiar de catre pacient.
- Mentinatoare de spatiu mobile. Actioneaza la fel ca si mentinatoarele de spatiu fixe.
- Arc transpalatinal. Un dispozitiv utilizat pentru largirea arcadei maxilarului. Acesta consta dintr-o placa de plastic fixata pe bolta palatina. Presiunea exterioara exercitata de placa prin strângerea unor suruburi forteaza articulatiile osoase ale palatului sa se distanteze, largind bolta palatina.
- Sinele de pozitionare a maxilarului. Astfel de dispozitive se poarta pe maxilar sau mandibula, pentru a obisnui maxilarele sa se inchida intr-o pozitie mai favorabila. Se folosesc in disfunctia articulatiei temporomandibulare (ATM).